• radu

Cum rusinea te tine blocat


Femeie care se rusineaza si isi ascunde fata in bluza

O situatie ipotetica

E inceput de ianuarie si anul asta ai hotarat ca te apuci de sala. Ti-ai facut din decembrie abonamentul, iar azi e momentul adevarului - primul antrenament! Ai pornit cu ceva emotie, dar si cu mult de entuziasm, spre sala, insa odata ajuns/a acolo entuziasmul a inceput sa se mai duca. Iar emotiile, sa creasca. Inca de la vestiar au aparut probleme: in timp ce te schimbai ai devenit brusc foarte constient/a de corpul tau, de felul in care arata, de cum stau hainele pe tine, de miscarile pe care le faci. Mai rau, ti s-a parut ca si ceilalti se uita la tine, te analizeaza si chiar te judeca, iar asta ti-a activat toate nesigurantele. Asa ca te-ai schimbat in graba, intr-un colt, evitandu-le privirile si sperand ca te vei simti mai bine dupa ce vei iesi de acolo. Insa senzatia de inadecvare doar s-a accentuat atunci cand ai pasit in sala. Toata lumea era fit si supla, toti in cea mai buna forma fizica a lor. Sau, ma rog, daca nu chiar in cea mai buna, cu siguranta macar intr-o forma mai buna decat tine. In plus toti pareau sa stie exact ce exercitii sa faca si cum sa se antreneze si se miscau cu siguranta intre aparate. Unii povesteau intre ei si radeau in pauze. Altii erau total concentrati, cu castile pe urechi. Dar toata lumea se simtea in largul ei, pentru ca toata lumea apartinea acelui loc.

Mediile noi pot fi intimidante si salile de fitness nu sunt neaparat cele mai prietenoase dintre ele. In acelasi timp, sunt sali si sali, iar vibe-ul il creeaza atat personalul cat si clientii. Cele mai mici pot fi mai prietenoase. Viziteaza mai multe, inainte sa decizi unde mergi.

Toata, mai putin tu. Pentru ca tu erai un/o strain/a. Un extraterestru ratacit. Iti devenise deja clar ca nu ai ce cauta acolo. O stiai tu, o stiau si restul. Si de-aia multi te urmareau pe furis, cu coada ochiului, curiosi sa vada ce vei face si cum te vei comporta. Ai inceput sa te intrebi daca a fost decizia potrivita sa incepi sa te antrenezi in locuri publice. Poate ca era mai bine sa slabesti primele kilograme antrenandu-te acasa. Poate te-ai fi integrat mai bine dupa aceea, asa. Era totusi prea tarziu sa mai dai inapoi, asa ca te-ai indreptat, ezitant/a spre banzile de alergare. Mai era lume in zona respectiva si ai crezut ca asta te va ajuta sa te integrezi. Acum mergi pe banda, insa le simti in continuare privirile, in spate, cum te ard. Da, ar fi trebuit sa te-antrenezi acasa, singur/a, departe de lume! Sigur ai fi gasit ceva antrenamente potrivite pe youtube. Asa nu ai mai fi fost in situatia asta neplacuta... Au mai trecut 10 minute de agonie si, cum nu stii ce altceva sa mai faci, incepi sa alergi. Alergi - de fapt mai mult incerci. Pentru ca alergarea devine brusc foarte grea si obositoare si trebuie sa lupti din toate puterile sa iti mentii ritmul si sa nu incetinesti. Pe bluza ti se contureaza primele urme de transpiratie. Te simti penibil. Trebuia sa iei ceva mai gros! Sau mai subtire. Sau poate mai putin absorbant? Nu stii clar - o sa vezi data viitoare. Cand o fi. Momentan te opresti din alergat si pleci inapoi la vestiar...

Si inca una

Esti in oras cu prietenii. Ati iesit intr-un bar, dar dupa cateva bauturi vi s-a facut foame si toata lumea a hotarat sa comande pizza. Problema e ca tu esti la dieta si nu vrei. Ti-ai dori - iti place pizza, dar trebuie sa reusesti sa slabesti cumva. Si fiindca ti-ai dat seama ca odata ce incepi sa mananci alimente procesate, nu te mai poti opri, ai hotarat ca, sa nu mai mananci deloc junk food, e cea mai buna solutie. Insa prietenilor tai ti-a fost aiurea sa le explici toate astea si nu stiu. Nu stiu nici macar ca incerci in continuare sa slabesti. Ai incercat si esuat de-atatea ori, incat ti-e rusine sa mai zici oricui ca tu inca speri asta, ca nu ai abandonat, ca inca lupti. E secretul tau. Asa ca in fata lor si a apropiatilor te prefaci ca te-ai impacat cu situatia si cu greutatea ta, in timp ce, in adancul sufletului nu ai incetat sa cauti o solutie.


Sistemele de suport sunt foarte importante atunci cand incerci sa slabesti. Daca persoanele apropiate - prietenii, familia, colegii de munca, nu te sustin sau, si mai rau, te saboteaza, iti va fi mult mai greu sa reusesti.

Totusi in seara asta, cand incerci sa te eschivezi, spunand ca nu ti-e foame, ca tu nu vrei, incep cu toti sa comenteze ca e urat, ca iar spargi gasca, ca de ce tot timpul trebuie sa faci mofturi, ca ce are daca mananci si tu cateva felii impreuna cu ei. Si asta pune presiune pe tine, asa ca intr-un final cedezi. Iti comanzi o pizza mica, pe care o mananci pe nerasuflate. Dar asta abia iti deschide apetitul - mai incape, asa ca ajuti si niste prietene sa-si termine portia lor. Apoi toata lumea hotaraste ca ar merge si desert si deja nu mai vrei sa zici nu. Asteptai desertul. Ti-l doreai. Asa ca-ti iei doua prajituri - oricum dieta e deja compromisa pe ziua de azi. Iar maine e o noua zi. O sa te descurci mai bine maine...

Unde e problema de fapt


Mai sus sunt doar doua ipostaze (din multe posibile), in care faptul ca ti-e rusine sa spui ce crezi, ce iti doresti, sau, mai rau, ti-e rusine de cine sau cum esti, te saboteaza. Te face sa te ascunzi si te obliga sa actionezi contrar intereselor tale, doar ca sa maschezi ceva ce !!ti se pare!! ca e in neregula la tine. Insa alegand calea asta, cenzurandu-ti nevoile, calcandu-ti pe inima si prefacandu-te ca totul e ok, nici nu ai cum sa evoluezi. Asa ca ramai blocat/a in aceeasi situatie, pe care va trebui sa o ascunzi si pe viitor, ceea ce o va perpetua in continuare si tot asa, la nesfarsit. E un cerc vicios. Si e totul din cauza RUSINII - o forma de protectie al subconstientului, ce izvoraste din senzatia de inadecvare. Dincolo de ea, e un mecanism complex de adaptare, care ne-a ajutat, de-a lungul timpului, se ne autocalibram si sa functionam in societate. De aceea, constient sau inconstient, toti ne simtim inadecvati, daca nu tot timpul, macar uneori. Si tuturor ne e frica sa nu fim descoperiti. Asta deoarece, de-a lungul evolutiei noastre, atunci cand nu reuseam sa ne integram social, eram stigmatizati, izolati si poate chiar exclusi din trib, ceea ce ne micsora considerabil sansele de supravietuire. De aceea trebuia sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne ascunde secretele si proteja identitatea. Iar rusinea a aparut ca sa ne aminteasca de fiecare data de lucrul acesta.

Rusinea e o forma de protectie al subconstientului, ce izvoraste din senzatia de inadecvare. Dincolo de ea, e un mecanism complex de adaptare, care ne-a ajutat, de-a lungul timpului, se ne autocalibram si sa functionam in societate. De aceea toti ne simtim inadecvati uneori.

Dar asta era odata, demult. In prezent suntem mult mai cizelati si adaptati la societate. Insa in acelasi timp si mecanismul rusinii a evoluat odata cu noi. S-a nuantat, s-a sensibilizat, a devenit mult mai eficient in a ne cenzura actiunile sau a ne face sa ne indoim de ele si de noi. Asa ca in prezent, mai degraba decat sa ne ajute, rusinea ne tine pe loc. Pentru ca daca ne e rusine sa ne vedem asa cum suntem - imperfecti, si sa aparem dezgoliti, fie in fata noastra, fie in a celorlalti, ne va fi mult mai dificil sa depunem efortul necesar sa evoluam. Atunci cand depui prea mult efort se vede. Se vede efortul si, odata cu el, se vede si problema pe care doresti s-o corectezi. Aceeasi problema pe care tu de fapt incerci s-o ascunzi. Deci va trebui sa-ti maschezi si eforturile. Sa le reduci. Sa le bagatelizezi. Sa le temporizezi. Si cum schimbarea e oricum dificila, asta (mascarea eforturilor) doar o sa-ti ingreuneze si mai mult munca si o sa te saboteze. Sansele tale de reusita vor scadea considerabil si mai mult ca sigur vei ramane blocat/a in situatia pe care incerci sa o schimbi, in prezentul viciat si imperfect, ceea ce iti va cauza doar mizerie si suferinta (atat fizica, cat si mentala). Solutia, ca sa te deblochezi, e simpla: Trebuie sa renunti la RUSINE! Dar e simpla doar in teorie, nu e la fel de simplu si de implementat. Asa ca hai s-o luam incet, pe rand:

0) Ai de ce sa te rusinezi?

Dupa cum ziceam mai sus - rusinea a aparut ca sa ne ajute sa ne autocalibram si inca exista situatii cand isi are rostul ei. De unele lucruri chiar ar trebui sa ne fie rusine si ar fi ideal intai sa le cenzuram si apoi sa le eliminam complet din comportamentul nostru. Insa aceste lucruri sunt putine la numar. Majoritatea sunt perfect normale si le vom putea schimba mult mai rapid daca le vom accepta intai. Daca ne vom accepta. Poti incerca sa faci diferenta intre ele cam asa:

Ce vreau de fapt sa iti arat, de fapt, cu graficul acesta, e ca de regula lucrurile pentru care ar trebui sa ne fie rusine, sunt lucruri pe care le facem sau le spunem si care le fac rau sau ii afecteaza negativ pe ceilalti. Drept pentru care ele se pot, de multe ori, corecta chiar in momentul in care se intampla. In schimb celelalte, care au legatura mai mult cu cine suntem, cu ce gandim sau cu ce-am facut acum 100 de ani, nu se pot schimba imediat (trecutul chiar deloc). Dar ele nici nu au de ce sa fie rusinoase, pentru ca nu ii afecteaza pe ceilalti in prezent (ma refer la oamenii sanatosi, normali la cap; nu la cei care isi proiecteaza asteptarile si ideile lor despre viata asupra ta, apoi sunt dezamagiti sau sufera cand tu nu te mulezi pe sablonul respectiv). Asa ca daca nu le-ai mancat copiilor desertul si nu i-ai trimis la culcare flamanzi, n-ai de ce sa te rusinezi ca mananci prea mult, sau prea nesanatos, pentru ca nu te poti abtine de la dulciuri sau rontanele, pentru ca ai episoade de binge eating sau pentru ca nu poti tine nicio dieta mai mult de 3 sau 4 zile. La fel cum, daca energia degajata de tine cand pedalezi, alergi sau tragi de fiare nu e folosita sa incarce vreun generator care alimenteaza un cartier intreg cu electricitate, nu ai de ce sa te rusinezi ca nu ajungi decat de 2 ori pe an la sala, ca te antrenezi tot timpul doar brate sau doar picioare, ca nu poti sa ridici mai mult de 5 kilograme sau ca n-ai fost niciodata prieten/a cu sportul si miscarea. Cum n-ai nici de ce sa te rusinezi nici pentru ca esti prea slab/a, prea gras/a, prea scund/a sau prea inalt/a, ca nu ai forme sau ca sunt prea accentuate, sau si mai simplu, ca nu arati perfect, ca doar nu esti esti singurul model in viata pentru pictorii si sculptorii renascentisti! Si nu, nici ca nu ai vointa, ca nu esti destul de disciplinat/a, ca nu-ti poti tine promisiunile fata de tine sau ca nu reusesti sa le faci pe toate si perfect, nu sunt motive de rusine! Chiar nu sunt!


Nimeni nu arata perfect. Toti au nesigurantele lor. Toti ar schimba sau imbunatati ceva la ei, daca ar avea ocazia. Iar aparitia filtrelor, pozelor photoshop-ate si a retelelor sociale nu a ajutat la asta, ba din contra... Asa ca incearca sa nu te mai cramponezi de cum arati. Ce conteaza cu adevarat e sa fii sanatos - atat fizic cat si mental.

Problema, dupa mine, e faptul ca ne credem (atat la nivel de specie, cat si la cel de individ) prea grozavi, prea destepti, prea evoluati si ca din cauza asta avem asteptari nerealiste de la noi. Cand de fapt, suntem doar niste maimute proaste, abia coborate din copaci, care, seduse de iluzia civilizatiei, incearca sa se comporte ideal, fara sa stie macar ce inseamna asta. Si normal ca nu ne iese. Gandeste-te ca acum nici 500 de ani inca ardeam vrajitoare pe rug. Si chiar si in prezent omenirea face o gramada de tampenii, de care probabil ca or sa se cruceasca generatiile viitoare, peste alte cateva sute de ani.

Asa ca de ce am avea pretentia ca tot ce facem (ca si individizi) trebuie sa ne iasa din prima si perfect? Ca tot ce credem este adevarat? Ca tot ce simtim este real? Ca toate ideile care ne vin sunt grozave? Ca tot ce ne iese pe gura e pertinent? Ca articolul asta are vreo noima? etc... N-are. Si n-au. Si cu cat vom interioriza mai mult ideea asta, cu atat vom fi mai liberi. Mai curajosi. Mai lipsiti de rusine. Si vom avea mai mult succes. Pentru ca asa ne vom elibera de vina de a nu fi perfecti. Si ne vom da voie sa gresim. Ceea ce inseamna ca ne vom fi dat voie si sa actionam cu tot sufletul si energia de care suntem capabili. Acum, c-ai inteles (sper) asta, haide sa trecem la pasul urmator:

1) Nu te mai ascunde de tine

Asta e primul pas. Si ar trebui sa fie mai usor. Pentru ca tu deja stii care e problema - ce te deranjeaza, ce nu-ti convine, ce ai vrea sa schimbi. Doar ca o pastrezi undeva la periferia mintii si rareori te uiti la ea. Cand o faci, asta te face sa te simti neplacut, anxios/oasa, nesigur/a, asa ca nu staruiesti prea mult asupra ei, ci o impingi inapoi, in colturile impaienjenite ale mintii, sperand sa o faci pierduta acolo si ca poate-n acest fel o sa dispara de la sine. Numai ca nu dispare. E acolo. Si te apasa. Un bolovan pe care il cari dupa tine, in fiecare moment al vietii tale. De fapt, e mai degraba umbra unui bolovan. Pentru ca daca il aduci la lumina si te uiti mai bine la el, s-ar putea sa nu mai para asa inspaimantator. S-ar putea sa observi atunci ca e macar un pietroi ridicabil, daca nu chiar o pietricica. Dar nu ai cum sa stii asta pana nu te uiti la el. Deci ia o foaie de hartie si scrie lucrul acela de care iti este atat de rusine. Citeste-l in gand, de mai multe ori. Citeste-l si cu voce tare. Scrie-l in alt fel. Cum ti se pare? E chiar atat de teribil si de neiertat? Care sunt motivele sau circumstantele care au creat situatia prezenta? Scrie si ce implicatii are si de ce crezi ca este atat de rusinos. Si apoi gandeste-te daca esti singura persoana din lume care a trecut sau trece prin asa ceva. Iar daca nu, ce s-a intamplat in alte cazuri si cum se descurca persoanele care au aceeasi problema. Asta a fost primul pas.

La fel cum monstrii nu dispar daca inchizi ochii, nici o problema sau un lucru care te deranjeaza nu o sa dispara daca nu te gandesti la ea. Ca sa dispara trebuie intai sa o aduci la lumina. Monstrii traiesc in intuneric.

Da-ti o saptamana-doua sa contempli ideea. Sa te obisnuiesti cu ea. Cu semnificatia si cu implicatiile ei.

Orice lucru este exact atat de grav si de important pe cat ti-l imaginezi ca este. Tu ii dai greutate si consistenta. Tu il faci sa para enorm. Si tot tu il poti face sa para un fleac. Trebuie doar sa alegi sa il vezi asa, apoi sa iti antrenezi mintea sa faca asta automat. Asa ca e momentul sa treci la urmatoarea etapa:

2) Nu te mai ascunde de apropiati

Oricat de enorma si de grava ti s-ar parea problema ta, perceptia noastra este subiectiva, limitata de experientele proprii si de ideile pe care le avem despre lume. Ai nevoie sa o vezi si din alt unghi. Unghiul cuiva care este mai detasat si mai obiectiv. Dar si al cuiva care intelege implicatiile, adica te cunoaste suficient de bine si tine la tine. Asa ca fa-ti curaj si impartaseste secretul celui mai bun prieten/celei mai bune prietene si vezi cum reactioneaza. S-ar putea sa gasesti mult mai multa intelegere si empatie decat te asteptai. S-ar putea sa iti povesteasca ceva asemanator. Sau cum se chinuie cu o problema diferita, dar ale carei manifestari si consecinte sunt aceleasi. S-ar putea sa iti spuna ca nu e mare lucru, ca e ceva normal si ca majoritatea oamenilor au aceeasi problema. Nu pot sa stiu exact ce iti va zice si cum va reactiona. Dar ce stiu e ca reactia prietenului/ei in cauza te va ajuta sa vezi lucrurile in perspectiva si sa ti se para mai putin grave, daca nu chiar normale. Asta pentru ca nimeni nu e perfect. Nici tu, nici eu, nici prietenul/prietena caruia te confesezi, nici restul prietenilor si amicilor, nici famila (fie ea cat de extinsa), nici seful, nici colegii de la munca, nici papa Francisc, nici febletea ta din tinerete, nici Elon Musk si lista poate continua. Nimeni nu e si, la fel de important, nimeni nu detine toate raspunsurile, chiar daca unii par ca le-ar avea. Si probabil ca la un anumit nivel constientizezi si tu deja asta, insa fatada pe care o afisam cu totii in societate, mastile pe care le purtam, cutumele pe care le respectam, te fac sa uiti uneori care e de fapt situatia si sa te crezi singura persoana imperfecta, inadecvata si care trebuie sa se ascunda sau sa stea la locul ei. Deci degeaba iti spun eu aici lucrurile astea - nu ai cum sa intelegi si sa interiorizezi situatia daca nu vorbesti cu altii despre ceea ce te macina pe interior.


Prietenul la nevoie se cunoaste - daca nu poti impartasi un secret/ceva intim prietenilor tai apropiati, poate ca e momentul sa-ti reevaluezi relatiile pe care le formezi cu cu cei din jurul tau.

Totusi, atunci cand cineva te judeca, condamna sau ironizeaza, incearca sa iti amintesti ca nici persoana in cauza nu detine adevarul absolut. In plus, mai mult ca sigur ca se confrunta cu aceleasi probleme ca ale tale, insa e intr-o etapa inferioara, de negare si tot ce face prin reactiile ei e sa incerce sa se protejeze, sa se ascunda de ea. Tu insa, daca ai vazut ca se poate, continua si povesteste framantarile tale si altor prieteni, familiei, sau altor persoane in care ai incredere si cu care ai si un grad suficient de intimitate. Asta o sa te ajute sa te obisnuiesti tot mai mult cu situatia ta. O sa o normalize si o s-o faca sa para tot mai banala. Moment in care poti trece la pasul final:

3) Nu te mai ascunde in public

Asta nu inseamna ca trebuie s-o strigi in gura mare pe Facebook, sau sa-ti faci tricou cu fosta ta problema, desi poti face si asta - cui crezi ca ii pasa? Doar unei foarte mici parti. Din care multi te vor felicita si admira pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Altii te vor considera excentric/a si doar putini te vor judeca. Iar respectivii au problemele lor la care sa lucreze, 'member? Totusi, aceasta este o abordare extrema si nu neaparat necesara. Ce e in schimb necesar, este sa nu mai eviti subiectul atunci cand se iveste in conversatii sau daca esti intrebat/a de el. Si nici sa nu mai eviti sa faci lucrurile pe care iti doresti sa le faci, care iti plac sau care te ajuta sa progresezi doar de frica de a nu fi judecat/a de ceilalti. Cu timpul, ar trebui sa simti ca ti s-a luat o greutate de pe suflet si nevoia de a te ascunde ar trebui sa se transforme incet-incet intr-un reflex usor de controlat. Asta iti va permite sa incepi sa te ocupi cum trebuie de problema ta reala si sa nu iti mai consumi energia facandu-ti procese de constiinta si preocupandu-te de felul in esti perceput/a. Asa ca lucreaza la ea. Sau nu. Ai de ales acum, pentru ca esti o persoana eliberata de vinovatie si prejudecati. Si poate ca toata aventura te-a facut sa te accepti sau sa descoperi ca ai de fapt alte prioritati. Comanda salata aia cand toti comanda pizza! Sau dimpotriva, comanda doua pizza si desert! Mergi la sala! Iesi cu rolele in parc! Sau stai o zi intreaga tolanit/a pe canapea, fara sa faci nimic, daca asa ai chef! Dezbraca-te la plaja, la vestiar, la dusuri, in dormitor! E corpul tau, alegerile tale, viata ta. Asuma-ti-le! Iar daca cumva doresti in continuare sa schimbi sau sa imbunatatesti lucrurile, fa-o cu determinare, dar relaxat. Lucram toata viata la noi si cu noi, dar numai foarte rar ajungem acolo unde ne dorim - adica in situatia in care zicem "Gata, am realizat tot mi-am propus pe directia asta". De regula, pe masura ce evoluam, descoperim ca se poate si mai mult. Muntii pe care i-am urcat ajung sa para niste musuroaie. Reperele si modelele pe care le aveam devin inadecvate si noi orizonturi si posibilitati ni se deschid in fata. De aceea, ce conteaza cel mai mult este directia. Asa ca bucura-te de drum, de clipa, de succesele de etapa si de o viata traita asa cum iti doresti. Enjoy!

#rusine #motivatie schimbare #esec #incepatori #intermediari #echilibru #psihologie

344 afișări

Daca ti-a placut ce-ai citit pana acum si vrei sa nu ratezi urmatorul articol

(sau parti din el), aboneaza-te la Newsletter.

E rar.

Si COOL!