• radu

Frica de esec si cum ne sabotam singuri


Persoana care sare peste o prapastie, intre doua stanci, la apus

Incearca ceva nou! Cel mai probabil o sa esuezi - doar esti la inceput.

Mai incearca o data! Nu s-a schimbat mare lucru intre incercari - probabil o sa esuezi din nou.

Mai incearca inca o data, cu inima indoita, asteptandu-te la esec! Esueaza si a treia oara si abandoneaza. Clar chestia asta nu e pentru tine, nu esti facut pentru ea si, daca te gandesti mai bine, nici nu-ti trebuie...

Va suna cunoscut? Ati observat genul acesta de comportament la prieteni? Vi s-a intamplat si voua? Cam acri strugurii la care nu ajungi, nu?

Sa renunti la a mai sari dupa ei este mecanismul implicit de protectie al egoului. Este insa, in acelasi timp, si o capcana, care se manifesta, cu intensitati diferite, la toata lumea. Ca sa reusiti sa o evitati, trebuie sa intelegeti intai cum functioneaza:

Cum ne protejam egoul

In general, fiecare se crede cel mai bun, cel mai destept, cu cea mai clara intelegere a vietii, a mersului lucrurilor si a universului. Si deoarece intelegerea repectiva l-a tinut in viata si l-a ajutat sa ajunga in locul caldut in care se afla in prezent, i se pare evident ca nu poate fi gresita.

Dar ce se intampla cand cel mai bun si mai destept esueaza? Si nu la orice, ci la ceva important pentru el, ceva ce chiar isi dorea. Ce se intampla cand cel mai bun o da in bara? Si nu o data, ci de doua, trei sau mai multe ori. La acelasi lucru. Un lucru care poate pare foarte simplu pentru altii... Cel mai bun o da in bara, in mod continuu, la un fleac!


Foarte multa lume trece prin asa ceva. Cand ti se intampla si tie, ai 2 optiuni:

Prima varianta ar fi sa recunosti ca nu esti infailibil, ca poate nu esti chiar atat de bun si de exceptional cum te credeai, ba poate nu doar ca nu esti cel mai bun la toate, ci la unele esti chiar praf!

Apoi, trebuie sa accepti si sa interiorizezi lucrurile astea, sa iti temperezi asteptarile si sa fii constient ca inainte de succes e foarte probabil sa te astepte un lung sir de esecuri.

Si in final, trebuie sa continui sa mergi in directia aleasa, modificandu-ti abordarea, analizandu-ti greselile, educandu-te pe subiectul respectiv si imbunatatindu-ti executia, pana cand obtii ceea ce-ti doreai.

Intrebare: Intr-o lume ideala, de cate ori ar trebui sa incerci ceva, daca nu-ti reuseste? Raspuns: De cate ori este nevoie.

Rational, rece, calculat, cu determinare. Ca o masina. Sau ca un Terminator care nu mai vrea sa omoare, ci sa slabeasca!

Mai este o insa o varianta, mult mai comuna si mai accesibila:


Tu esti in continuare cel mai bun si cel mai destept, insa ai avut ghinion si de-asta ai esuat. In plus, parca nu-ti doresti asa mult lucrul respectiv. Nu acum, in orice caz. Nu e momentul ideal, ai alte prioritati si, oricum, ti-e bine si fara el.

E foarte posibil sa nici nu fi depus efort maxim din cauza asta. Da, asta trebuie sa fi fost! Daca ai vrea cu adevarat si ti-ai pune mintea, ai obtine lucrul respectiv in {cea mai scurta perioada, omeneste imposibila}. Sigur o sa reusesti data viitoare. Trebuie doar sa astepti clipa potrivita.

Emotional, nehotarat, sovaitor si instinctual. Ca un robotel cu directia scurtcircuitata, care se loveste la nesfarsit intr-un zid. Sau un caine vagabond, lihnit de foame, care nu stie ce sa aleaga intre a se repezi spre felia de paine cazuta pe jos si a evita piciorul in fund, care il asteapta in drum spre ea.

Mai exista si o a treia categorie de persoane, care nici macar nu mai apuca sa esueze. Asta deoarece sunt lipsite chiar si de un minim de incredere in ele.


Lor, chiar si cand isi doresc mult ceva, li se pare ca nimic bun nu s-a intamplat vreodata in viata lor, ca nu merita sau ca nu sunt in stare de nimic si ca nu are niciun rost sa incerce pentru ca oricum nu vor reusi.

Ele esueaza inainte sa inceapa, pentru ca nici macar nu mai incearca. Sau, daca cumva o fac, efortul lor e minim si-ntr-o doara, iar la prima piedica renunta, pentru ca asteptarile li s-au confirmat - e destinul lor sa esueze.

Eroul stralucitor si talentat, caruia ii iese din prima tot ce-si pune in minte, exista doar in filme si in imaginatia oamenilor. Dar la fel si antieroul impiedicat, care o da in bara chiar si atunci cand incearca sa se lege la sireturi. Toti suntem si eroi si antieroi. Diferenta o face felul in care alegem sa ne percepem.

Din pacate, ultimele 2 categorii sunt predominante. Oamenii au devenit foarte eficienti in a-si justifica esecurile si a renunta, nu doar la visele lor, ci si la aspiratii de bun simt, accesibile cu ceva efort directionat si care le-ar imbunatati considerabil viata. Se saboteaza astfel singuri, pentru a-si proteja ego-ul si imaginea perfecta despre ei - un miraj pe care il pastreaza la loc de cinste in subconstient, dar care ii tine pe loc.

Ce spune despre tine faptul ca dai 100% si esuezi?

Imagineaza-ti ca iti doresti ceva foarte mult. Ca te si pregatesti mult ca sa il obtii. Apoi, in momentul critic, dai tot ce ai mai bun in tine. Ba chiar si ceva extra. Insa esuezi si ratezi tinta.

E frustrant, dezamagitor, dureros poate. Dar astea sunt emotii de moment, care cum vin, asa si trec. Dureaza maxim cateva zile.

Insa lor li se adauga, pentru foarte multa lume, gandirea negativa:

Ce poate spune un esec despre tine? Pai poate spune ca esti un neputincios incapabil care nu e bun de nimic. Ca asta nu e prima data cand ti se intampla, pentru ca ai la activ un lung sir de esecuri, nereusite si ratari. Ca n-are rost sa mai incerci pentru ca n-o sa reusesti niciodata. Poate chiar ca nu meriti acel lucru, el fiind rezervat reprezentantilor clasei superioare a omenirii, o clasa din care tu clar nu faci parte. Asa ca ceea ce-ti doresti este imposibil de obtinut pentru tine, singurul lucru accesibil fiindu-ti valul de ganduri si emotii negative care te inghite dupa fiecare nou esec.

Asta e ceva ce doare mult mai tare. Iar pentru ca sursa dialogului negativ nu mai sunt emotiile de moment ci gandurile si preconceptiile adanc inradacinate in subconstientul tau, starea negativa poate dura mult mai mult timp si poate fi reaprinsa de evenimente banale, cat de mici (cum ar fi sa pierzi autobuzul sau sa-ti versi cafeaua pe birou).

E de inteles atunci ca vrei sa eviti aceasta stare. Si pentru ca nu o poti anula in momentele cand apare, solutia cea mai la indemana este sa eviti evenimentele declansatoare. Nu, nu esecul, pentru ca asta e ceva ce toata lumea vrea sa evite dar asupra caruia are doar partial control. Eviti chiar obiectul aspiratiilor tale, dorinta primara care te face intai sa actionezi si apoi sa esuezi. Il renegi, nu e de tine, nu il mai vrei.

Toata lumea are in cap vocea negativa, autocritica. De la cel mai mare la cel mai mic. Insa oamenii care au succes, aleg sa o ignore sau sa o sufoce cu pozitivism si ganduri rationale.

Pare o strategie de conservare rezonabila, de bun simt. Nu poti lasa emotiile negative sa te macine sau chiar sa te paralizeze, asa ca sacrifici ceva pentru a scapa de ele.

Si poate ca in anumite situatii aceasta chiar ar fi solutia castigatoare - atunci cand ceea ce-ti doresti tine mai mult de vanitate, sau nu e ceva ce-ti poate schimba fundamental viata.

Cand vine insa vorba de sanatate, lucrurile stau putin altfel. Incearca sa te bucuri de viata cand te doare maseaua. Sau cand ti se blocheaza spatele si abia te poti da jos din pat.


Daca reusesti, inseamna ca esti un calugar Shaolin impacat cu sinele si universul, ai control asupra emotiilor si starilor tale mentale mai ceva ca Messi asupra mingii, iar dialogul interior negativ, dupa esecuri, nu ar trebui sa fie mai puternic ca bazaitul unei muste pe o autostrada intens circulata.


Continua sa lupti pentru ceea ce-ti doresti, in ciuda esecului, pentru ca sigur vei reusi! De fapt - esti sigur ca stii ce e ala esec?


Dar ce spune despre tine faptul ca abandonezi?

Majoritatea insa, nu mai functioneaza foarte bine in situatiile de mai sus.


Sa fii sanatos si in forma e conditia primara pentru a putea fi un individ functional si a te bucura de viata. Si nu doar in momentul prezent, ci si in viitor, la orice varsta. De ce atunci, cand este bine cunoscut ca anumite obiceiuri nocive duc la imbolnavire si scaderea duratei si calitatii vietii, nu ai lupta din toate puterile pentru a le corecta?


De ce nu ai renunta la fumat? De ce nu ai reduce prajelile si zaharul din alimentatie? De ce n-ai incerca sa slabesti? De ce nu ti-ai face patratele? Ups, pare c-am dat-o putin in vanitate. De ce n-ai merge la psiholog ca sa intelegi ca patratelele nu or sa te faca mai fericit?

De ce ai abandona la primele obstacole? Doar pentru ca toate aceste consecinte nefaste sunt undeva departe, intr-un viitor indepartat, ceva abstract si nedeslusit, care s-ar putea sa nu vina niciodata?

Imagineaza-ti cum ar functiona gandirea autocritica si abandonul pentru un bebelus. Nu poate sa mearga, sa manance singur sau sa vorbeasca.

Si, de fiecare data cand incearca sa se ridice in picioare si cade, vine valul de emotii negative peste el si il copleseste, asa ca pe la a zecea incercare renunta. Mersul in doua picioare nu este pentru el, se descurca foarte bine si de-a busilea, si oricum au parintii grija de el tot timpul.


Sa fie mare, sa trebuiasca sa se descurce singur si sa alerge dupa autobuz, e un viitor inexistent.

Copiii nu au limite si orice li se pare posibil. Apoi, crescand, incep sa isi constientizeze limitarile, iar peste, vine societatea, cu toate regulile si asteptarile ei si ii pune in patratelul lor. Majoritatea trecem astfel dintr-o extrema in alta, insa abordarea ideala este undeva la mijloc...

Crezi ca un adult care merge in patru labe poate sa functioneze in societate? Crezi ca te-ai bucura la fel de viata daca, frustrat ca sunetele nu-ti ieseau cum trebuie, ai fi renuntat in pruncie la a mai incerca sa vorbesti?

Care sunt de fapt diferentele dintre un bebelus si un adult? Una foarte importanta este felul in care copilul vede lumea: totul i se pare posibil si insista atunci cand esueaza sau este refuzat - de-aia de obicei sfarseste prin a primi jucaria preferata.

O posibila solutie

Deci cum faci, atunci cand chiar iti doresti ceva, sa fii insistent precum un bebelus si sa nu te lasi descurajat de esecuri?

Din pacate, nu este chiar asa simplu. Asta deoarece implica sa-ti reformezi viziunea asupra lumii intr-una in care totul este posibil atunci cand ai mijloacele potrivite. Esecul devine astfel doar o modalitate de invatare si nu mai esti direct responsabil de nereusitele tale, ci doar de a te echipa cu uneltele necesare atingerii obiectivului dorit.

In functie de blocajele fiecaruia si de cat de adanc sunt inradacinate anumite idei in subconstient, pentru multi s-ar putea sa fie dificil, sa dureze o gramada de timp sau sa necesite ajutor exterior. Este insa ceva ce toata lumea ar trebui sa faca, pentru ca merita din plin.

Asadar, primul pas ar fi sa intelegi de ce este important pentru tine acel lucru. Se face prin introspectie si un lung sir de "DE CE"-uri, pana simti ca ai ajuns la el.

Dupa ce l-ai gasit, scrie-l undeva, pentru referinta si mai reciteste-l atunci cand simti ca pierzi calea.

A doilea lucru, la fel de important, este sa iti rescrii, in subconstient, ceea ce intelegi prin esec. A esua la ceva nu spune despre tine ca esti prost sau incapabil, ci dimpotriva, spune ca esti curajos, ambitios si proactiv.

In plus, esecul constituie informatie - inveti ce nu merge, cum sa nu faci, precum si care sunt situatiile in care trebuie sa fii extra atent. Informatia aceasta este vitala pentru ca lucrurile respective sunt unice pentru fiecare si foarte dificil de invatat de la altii.

Esecul vazut ca informatie sau ca proces de invatare este unul dintre cele mai importante concepte care iti pot afecta in mod pozitiv viata. Nu inseamna ca trebuie sa il cauti neaparat, ci sa te folosesti de el atunci cand se intampla.

Al treilea pas, este sa te angajezi total in atingerea scopului propus si sa nu-ti lasi cale de intors.

Unul din principiile din "Arta Razboiului", a lui Shun Tzu, este ca totdeauna sa ii lasi adversarului o cale de iesire, chiar si atunci cand il depasesti numeric. Acest lucru va face ca armata lui sa nu dea totul in lupte, stiind tot timpul ca are si alternativa retragerii. Drept urmare inamicul va abandona la primele semne ale infrangerii.

Asa si noi, la nivel individual, suntem predispusi sa alegem calea minimei rezistente. Problema este ca acea cale s-ar putea sa nu duca tot timpul acolo unde vrem sa ajungem. Asa ca trebuie sa incerci sa iti limitezi optiunile si sa-ti blochezi iesirile.

Transpus in practica, in lumea Fitness-ului, ar insemna, spre exemplu, sa stabilesti dinainte, cu un prieten sau cu instructorul, sa te astepte la sala (ca sa nu poti chiuli), sa nu tii in casa dulciuri sau alte alimente nesanatoase, care ti-ar strica dieta (ca sa-ti fie mai greu sa te indopi) sau sa iti lasi partenerul sa paroleze Netflix-ul si sa-l rogi sa nu-ti dea acces daca nu ti-ai facut plimbarea de seara.

In sfarsit, ultima etapa este sa te astepti la esecuri si regrese, iar atunci cand se intampla, sa analizezi unde ai gresit si sa continui sa mergi in directia dorita, fara a pierde prea mult timp.

Esecul total nu vine decat atunci cand abandonezi.

TLDR: Esecul doare si ne strica imaginea perfecta pe care o avem despre noi, asa ca multa lume il evita in orice mod cu putinta, chiar si renuntand la visele si aspiratiile ei.

Solutia este sa nu il mai luam personal, sa il vedem ca pe o oportunitate de crestere si sa insistam pana reusim. Ca in filme. (Vedeti pasii detaliati in ultimul subcapitol.)

#schimbare #intermediari #incepatori #esec #avansati #progres #ego

188 afișare

Daca ti-a placut ce-ai citit pana acum si vrei sa nu ratezi urmatorul articol

(sau parti din el), aboneaza-te la Newsletter.

E rar.

Si COOL!